Un mic update

Salutare salutare, long time no see.

Dupa cum probabil unii dintre voi stiu deja, nu prea am mai scris pentru ca recent s-au intamplat niste lucruri care m-au secatuit rau de tot. Sunt un zombie care ajunge cat poate de repede la birou (chit ca intarzii tot timpul pentru ca nu prea pot sa dorm) si ma arunc cat pot de mult in munca, sperand sa nu ma gandesc la problemele personale( imi pare rau, baieti, ca va rup incercand sa imi ating proiectele inainte de termen). Dupa aia ma duc la sala (da, eu, amuzant, nu?) incercand sa aman cat mai mult momentele in care raman singur.

Recent, o persoana foarte apropiata mie se lupta cu ceva groaznic. Si vestile sunt promitatoare. Insa e greu sa incepi sa te gandesti ca este posibil sa pierzi pe acel cineva. Pentru ca intotdeauna m-am gandit la oamenii de langa mine ca indestructibili, nimic nu-i poate lovi pentru ca ei sunt acolo sa ma sprijine pe mine, nu eu pe ei. Ei nu au nevoie de sprijinul meu, sunt tari ca o piatra si ma invata sa fiu la fel. Si atunci cum te comporti cand picioarele tale se rup si iti cer ajutorul, pentru ca ele singure nu mai pot continua?

Ideea e ca trebuie sa iti deschizi foarte repede ochii si sa-ti dai seama ca lumea din jurul tau nu va fi intotdeauna acolo, trebuie sa te faci tu singur sprijinul tau cat mai repede, trebuie tu sa fii dur pentru ceilalti, chiar daca durerea este atat de mare incat nu poti respira. Cam asta incerc eu sa fac de o luna aproape, insa momentan nu prea imi reuseste. Dar ma ridic de pe pamant si incerc din nou. Wish me luck.

Si tu, cea despre care vorbesc. Fa-te bine repede pentru ca avem cu totii atat de multa nevoie de tine.